Din Suflet pentru Cluj
Tabără de o seară
Cine sunteți voi, cum v-ați format?
Astazi grupul informal de initiativa este condus de Sebastian Neagu, ce a fost voluntar la evenimentele anterioare. Din Suflet pentru Cluj este un grup informal de inițiativă, un spirit viu, incă de 2015. De atunci am implementat peste 20 de proiecte de bugetare participativă, cu un număr total de peste 1000 de participanți. În atâția ani s-au schimbat multe, dar ca și pagina noastră de facebook, misiunea râmâne aceeași. Ne dorim să contribuim cât mai mult la spiritul efervescent al orașului.
Bastion Croitorilor
Dați-ne o scurtă descriere a ideii în limba română.
Aflat la a 8-a editie, “Tabara de o seara” este un proiect ce-si propune să activeze spații si sa uneasca oamenii într-o perioada când mulți nu avem
idei, resurse să mergem într-o tabără. Ne propunem o activare pe partea de concursuri de mâncat, treasure hunt, jocuri ale copilariei, face
paiting, photo props pentru copii mai mici sau mari, iar mai apoi poezie, chitară, karaoke și roast battle comedy. Evenimentul va avea loc în intervalul 10-11 Noiembrie 2023, la Bastionul Croitorilor.
Ce activități concrete doriți să realizați în cadrul ideii?
La nivel de activitati propriu-zise, ne vom distra în cadrul unor concursuri de mâncat pufuleti si eugenii, face paiting,
photo props,treasure hunt, ne vom juca boardgames iar seara poetii, cântaciosii si amuzantii vor încânta audienta într-o competitie foarte
antrenanta si destinsa. Proiectul va include si un studiu de piata pre-eveniment si în timpul evenimentului despre sursele de distracție în 2023, esantionul vizat fiind de 100 de persoane, studiul
va fi realizat atât online, cât si offline.
Cărei nevoi a comunității clujene sau nevoi specifice tinerilor credeți că răspunde ideea voastră?
Acest proiect scoate copii mai mici sau mari din casa, în perioada de anemie de toamnă, mai ales pe cei care nu-si permit vacanțe, nu au idei, cei
care practic nu au opțiuni de activare pe partea de post-vara. Trezește-mă când se încheie septembrie, dacă ar fi să-i cităm pe cei de la Green Day nu ar trebui să fie un motiv de tristețe, ci momentul în care se culeg roadele muncii depuse în prima partea a anului, concretizate în râsete, bucurie, socializare, prieteni noi și aspirații duse la un nou nivel.
Cui doriți să vă adresați?
Tineri (14-35 de ani)
Specificul grupului țintă, dacă există (Ex. artiști, studenți, pasionați de tehnologie etc.)
copii, studenți, pasinonați de muzică și stand-up
Cum doriți să promovați această idee?
Promovare sponsorizată pe facebook, prin postări specializate și concursuri.
Sondajul de opinie va fi și el un boost de vizibilitate pentru acest proiect.
Comunitatea de karaoke din Cluj este dornică de cât mai multe evenimente specifice și evenimentul se poate viraliza pe cale organică destul de frumos.
Deși credem în valorile ecoloigce vom pune la dispoziție în locațiile aprobate afișe și stickere.
Care credeți că va fi efectul derulării inițiativei voastre?
Treasure hunt-ul din cadrul acestui proiect, prin întrecerea ce include si elemente din istoria orasului, alaturi de karaoke prin piese noi si vechi,
conecteaza tinerii si patrimoniul cultural al orasului, practic acest proiect aduce o componenta de participare în plină interacțiune, socializare si
distracție. Mai mult decât atât, “Tabara de o seara “ scoate la lumina reflectoarelor tinere talente, cu povestiile lor de viata, exemplificate prin
voce si versuri sau chiar glume. Bastionul Croitorilor devine
o locație a unui mediu unde tinerii dezvolta initiative culturale tot mai des. Pe partea de învatare acest proiect îsi propune sa încurajeze tinerii sa se implice în viata societatii, chiar și de la vârste mai fragede,
în concursuri specifice copilariei, care sa le dezvolte abilitatiile de socializare, de spirit antreprenorial.
Înapoi la idei