Inițiative
număr voturi
179
Sesiunea de vot s-a încheiat.
Cluj International Citizens
Zilele Culturii Internaționale
Cine sunteți voi, cum v-ați format?
În ultimul timp datorită unor proiecte organizate de PATRIR ne-am făcut mulți prieteni internaționali aici la Cluj și am început să ne gândim la cum putem face să ne simțim cu toții mai bine în comunitatea de aici. Deși suntem toți 3 cetățeni români suntem și originari din Republica Moldova și Liban. Alături de alți 6 prieteni suntem acum în proces de formare a unui Consiliul, cu suportul PATRIR, dar până reușim să devenim un ONG cu acte în regulă vrem să ne dezvoltăm abilitățile de organizare.

Locul derulării 

Parcul Etnografic Romulus Vuia; Grădina Botanică; Piața Unirii; Baza Sportivă Gheorgheni.

Dați-ne o scurtă descriere a ideii în limba română.

Clujul are în momentul de față peste 30 de comunități internaționale, este un oraș multicultural și vrem să oferim tuturor posibilitatea de a ne cunoaște mai bine, timp de 2 zile, prin dans, muzică, literatură, tradiții, port popular și altele. Prin activarea de locații mai puțin populare dar și prin conectarea clujenilor cu internaționalii ne dorim să creăm contexte noi de comunicare, prietenie și cunoaștere.

Ce activități concrete doriți să realizați în cadrul ideii?

Workshop de dansuri tradiționale (din America Latină, Africa, Republica Moldova, Orientul Mijlociu) Participanții vor putea învăța elemente din dansurile tradiționale, scopul final fiind ca să participe la un flashmob în Piața Unirii în care vom dansa alături de participanții la workshop și trecătorii. Mini cursuri de limbă (din America Latină, Africa, Orientul Mijlociu) Cursuri de o oră în care participanții pot învăța câteva fraze de bază. Cu un mic quiz final și cadouri pentru cei mai activi. Tur ghidat al orașului de către internaționali (Turul Turnilor, Turul Parcurilor, Turul Statuilor) Echipe mixte de internaționali vor oferi tururi ghidate în limba engleză. Vom avea 3 tipuri de tururi care vor oferi posibilitatea de a descoperi locuri noi în Cluj prin prisma viziunii internaționalilor. Picnicul Internaționalilor Vrem să aducem la un loc comunitatea clujeană și internaționalii la un picnic care să îi apropie și să îi conecteze.

Cărei nevoi a comunității clujene sau nevoi specifice tinerilor credeți că răspunde ideea voastră?

Trăind într-un oraș multicultural de multe ori s-ar putea să ne întâlnim cu internaționali, dar să nu avem curajul de a le pune întrebări. Din necunoaștere apar foarte multe stereotipuri care pot să dispară doar în momentul în care cetățenii internaționali din Cluj își pot spune povestea. Devenind student internațional în Cluj de multe ori interacționezi strict cu comunitatea ta fie din frică fie din necunoaștere, asta crează de multe ori impresia că unele comunități internaționale sunt închise și nu își doresc să se conecteze cu comunitatea locală. Așadar proiectul nostru răspunde la nevoia de cunoaștere, conectare și colaborare între comunitatea locală și cea internațională.
Cui doriți să vă adresați?
Tineri (14-35 de ani), Adulți (35-59 de ani)
Specificul grupului țintă, dacă există (Ex. artiști, studenți, pasionați de tehnologie etc.)
Grupurile țintă specifice sunt internaționalii din Cluj Napoca și Clujenii.

Cum doriți să promovați această idee?

Online ne vom crea o pagină de facebook și o pagină de instagram pentru proiect, alături de un #hashtag care să apară la postările personale și ale prietenilor. Vom începe campania de promovare cu 3 săptămâni înainte de eveniment, vom folosi vizuale colorate, storytelling cu istoriile cetățenilor internaționali din Cluj și altele. Vom folosi și promovare offline prin comunicarea directă cu membrii comunităților internaționale din Cluj.
Care credeți că va fi efectul derulării inițiativei voastre?
Suntem siguri că datorită proiectului nostru vom putea aduce multiculturalitatea mai aproape de comunitatea locală. Cel mai bun mod de combatere, a prejudecăților, discriminării, discursului de ură dar și alte acte de atac asupra persoanelor provenite de alte culturi, este dialogul intercultural. Trăind în realitatea de astăzi a Clujului un astfel de proiect va oferi un cadru și exemplu de bune practici. Vom reuși să aducem comunitatea internațională mai aproape de comunitatea locală și vom încuraja dezvoltarea de astfel de proiecte și în viitor.

Înapoi la idei

Galeria foto

Evenimente legate de idee

Scrie-ne pe Messenger