Psi8imal
Psiho-weekend
Cine sunteți voi, cum v-ați format?
Suntem un grup de tineri psihoterapeuți. Ne cunoaștem din perioada studenției, când ne-am dat seama că avem viziuni și planuri comune. Suntem conștienți că prin colaborare avem cu toții șanse mai mari să reușim în ceea ce ne propunem.
O cabană/pensiune din Cluj sau o sală de conferințe
Dați-ne o scurtă descriere a ideii în limba română.
Pentru că sănătatea emoțională este tot mai populară, însă tot insuficient discutată în profunzime în societatea noastră, inițiativa noastră presupune să organizăm o tabără de week-end la o cabană/pensiune, pe parcursul căreia să oferim sesiuni de psihoeducație, atât formal, sub forma unor prezentări, însă și non-formal, prin activități specifice acestui tip de educație. Activitățile vor fi derulate în grupuri de dimensiuni variate, cu sesiuni conduse de psihologi.
Ce activități concrete doriți să realizați în cadrul ideii?
Activitățile concrete se vor derula sub forma de sesiuni paralele într-un spațiu confortabil și disponibil/adaptabil. În funcție de nevoile participanților, propunem:
1. Sesiuni de psihoeducație - vom discuta despre teme majore, cum ar fi sănătatea emoțională, relațiile sănătoase, strategii de gestionare a stresului/anxietății etc.;
2. Exerciții de (auto)cunoaștere, cu explorarea valorilor personale, a scopurilor pe termen lung și explorarea măsurii în care acestea se potrivesc cu obiceiurile personale curente;
3. Sfaturi practice și exerciții pentru dezvoltarea abilităților sociale și de relaționare (ex: cum să fim buni ascultători, mici expuneri anti-anxietate, jocuri de rol, cum ne exprimăm asertiv/oferim feedback eficient);
4. Activități de educație non-formală - pentru consolidarea și exersarea cunoștințelor/ abilităților deprinse;
5. Exerciții de mindfulness și concentrarea atenței;
6. Exersarea unor strategii de relaxare - pentru calmarea senzațiilor fiziologice.
Cărei nevoi a comunității clujene sau nevoi specifice tinerilor credeți că răspunde ideea voastră?
În primul rând, date fiind condițiile, inițiativa răspunde nevoii stringente de a îngriji sănătatea mintală și emoțională proprie, dar și a celor din jur.
Orașul universitar Cluj-Napoca produce cunoaștere, însă această este distribuită mai ales în mediul academic. De multe ori, informațiile cunoscute de către studenți sau cadrele didactice nu ajung să fie prezentate publicului în limbaj de interfață. Inițiativa noastră răspunde tocmai acestei nevoi de cunoaștere științifică care să fie livrată în forme acescesibile unei părți căt mai mari a comunității clujene.
Nu în ultimul rând, considerăm că inițiativa noastră răspunde nevoilor acelor membri ai comunității care se confruntă cu stresul, depresia sau anxietatea în mod cronic (dar și celor dragi lor), care au nevoie de ajutor direct și specific, prin forma psihoeducației (inițial/pentru cazurile subclinice) și psihoterapiei (ulterior), însă nu și-au permis sau n-au știut să solicite ajutor,
Cui doriți să vă adresați?
Tineri (14-35 de ani), Adulți (35-59 de ani)
Specificul grupului țintă, dacă există (Ex. artiști, studenți, pasionați de tehnologie etc.)
Persoane curioase, deschise spre nou, care vor să-și dezvolte abilitățile de reglare emoțională, să se cunoască mai bine ori să-și depășească limitele. De asemenea, oamenii care vor să învețe despre gestionarea eficientă a stresului/anxietății atât teoretic, cât și practic.
Cum doriți să promovați această idee?
Ne propunem să o promovăm online, utilizând rețelele sociale (Facebook, Instagram, TikTok), precum și publicații media online, dar și offline, prin afișaj stradal sau în mijloacele de transport în comun.
Care credeți că va fi efectul derulării inițiativei voastre?
Ne așteptăm ca atât participanții direcți, cât și cei indirecți să beneficieze de pe urma derulării acestei inițiative, dezvoltând atât cunoștințe teoretice, cât și unele procedurale. Speranța noastră este ca participanții să dezvolte o înțelegere superioară asupra propriului psihic și să spargem o serie de mituri din mentalul colectiv.
De asemenea, ne așteptăm ca oamenii să conștientizeze că problemele cu care ei sau cei dragi lor sunt comune, dar pot fi gestionate sau chiar rezolvate atunci când se abordează în mod sistematic, cu ajutor de specialitate. Normalizarea unui nivel optim de stres/anxietate în viețile noastre și învățarea limitelor ar fi câștiguri de care ne așteptăm ca grupul țintă să beneficieze.
Nu în ultimul rând, ne așteptăm ca participanții la inițiativă să transmită cunoscuților din noile deprinderi, facilitând adaptarea în contextul post-pandemic, la o lume în continuă schimbare. Nu putem opri modificarea lumii, dar putem deveni noi mai adaptabil/ rezilienți.
Înapoi la idei