Inițiative
număr voturi
137
Sesiunea de vot s-a încheiat.
Create.Act.Enjoy
Case cu poveste
Locul derulării inițiativei
(proximitatea unor) case memoriale sau locuințe ale unor figuri clujene emblematice
O scurtă descriere a inițiativei în limba română
„Case cu poveste” este un performance care evidențiază trei povești de viață ale unor personalități remarcabile care au trăit sau și-au desfășurat activitatea la Cluj-Napoca, însă casele în care au locuit nu sunt (prea) cunoscute de comunitatea locală. Prin tehnica de „immersive theatre”, beneficiarii se pot conecta într-un mod autentic și direct cu aceste personalități și le pot descoperi felul de a fi, valorile morale sau modul de creație, familiarizându-se cu stilul lor de viață, cu obiceiurile cotidiene și micile tabieturi. Performance-ul va fi realizat cu ajutorul actorilor care vor personifica comportamentul, fizicalitatea, mimica și gestica personalităților și vor substitui cu prezența lor „scenică” prezența personalității reprezentate. În timp ce publicul va putea observa personalitatea readusă la viață prin joc actoricesc, vor rula pe fundal testimoniale pre-înregistrate cu actori, care vor reda crâmpeie semnificative din viața și activitatea respectivei personalități, precum și povestea spațiului locativ din Cluj-Napoca pe care l-a ocupat. Vom identifica personalități de dată relativ recentă și case cu poveste unde accesul să ne fie permis de către actualii proprietari. Spre exemplu, casa memorială a lui Lucian Blaga, din Andrei Mureșanu, locuită în prezent de soții Pintea, care și-au exprimat în presă deschiderea de a primi vizitatori curioși să descopere unde a trăit poetul. Sau casa memorială a lui Sigismund Toduță (cartier Grigorescu), care se află pe strada care îi poartă numele și e administrată de Fundația Sigismund Toduță. Sau casa dizidentei anti-comuniste Doina Cornea, de pe strada Alba Iulia.
Ce activități vor fi realizate în cadrul inițiativei?
1. Alcătuirea unui liste cu personalități care ar putea fi reprezentate în proiect 2. Contactarea actualilor proprietari de case memoriale și obținerea acordului de a folosi spațiile pentru acest proiect 3. Documentarea pentru testimoniale audio care să ilustreze viața personalităților, în legătură cât mai strânsă cu casele pe care le-au locuit 4. Înregistrarea testimonialelor audio cu actori; montaj; editare 5. Documentarea pentru a obține cât mai multe informații despre manierismul și fizicalitatea acestor personalități 6. Repetiții cu actorii pentru a putea capta cât mai bine felul de a fi și de a interacționa al personalităților reprezentate 7. Promovarea proiectului în mediul online (platforme social media, comunicat de presă) 8. Performance-urile propriu-zise, pe durata a cinci ore
Cărei nevoi a comunității clujene credeți că răspunde proiectul vostru?
Prin natura umană, oamenii au nevoie să le fie satisfăcut sentimentul de apartenență și conexiune. De asemenea, persoanele au nevoia constantă de a evolua și a crește (prin învățare de lucruri noi sau prin experiențe noi în care se implică). „Case cu poveste” răspunde acestor nevoi prin crearea unui context în care publicul să se poată conecta mai profund cu istoria orașului și cu povești care pot fi surse de inspirație sau chiar lecții de viață. În plus, prin caracterul interactiv, de „muzeu viu”, proiectul va putea fi și o formă de educație non-formală, accesibilă în mod gratuit pentru grupuri de elevi, ca parte din program de tip „Școala Altfel”.
Unde, către ce grupuri țintă și cum doriți să promovați această inițiativă?
Grupul țintă este format din elevi de școală primară, gimnaziu și liceu care vor avea programe de „Școala Altfel” în perioada de implementare a proiectului „Case cu poveste”, precum și din membri ai comunității locale interesați să aibă experiența descoperirii unei personalități în intimitatea propriului spațiu locativ și de lucru. Evenimentul va fi promovat prin rețele informale (grupuri de voluntari, colegi de breaslă, profesori de liceu), prin platformele de social-media (Facebook și Instagram) și cu ajutorul presei locale (prin comunicat de presă). Estimăm un număr de 200 de beneficiari direcți, pe parcursul a 5 ore de performance-uri care vor avea loc simultan în 3 locații identificate drept „Case cu poveste”.
Care credeți că va fi efectul derulării inițiativei voastre?
Redescoperirea unor personalități, într-un mod memorabil și autentic, care să fie în strânsă legătură cu valorile morale împărtășite de activitatea lor sau cu creația artistică. O îmbunătățire a experienței de învățare în rândul elevilor participanți (și nu numai), prin asocierea tuturor elementelor care contribuie la reținerea informațiilor: vizual, auditiv și kinetic (mișcarea actorilor). Apariția în media locală a unor materiale care vor disemina la scară mai mare experiența de a interacționa în acest fel cu istoria comunității.
Aveți nevoie să lărgiți grupul vostru cu noi membri pentru implementarea inițiativei?
Nu
Inițiatori, Parteneri, Sponsori
  •  Grupul PONT
  • Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca
  • Visit Cluj
  • Cluj-Napoca 100
  • Centrul Cultural Clujean
  • Federația Tinerilor din Cluj